Noutăţi legislative
Înființarea și funcționarea punctelor gastronomice locale
Parlamentul a adoptat Legea nr. 412 din 18 decembrie 2023 pentru înființarea și funcționarea punctelor gastronomice locale. Publicat în Monitorul Oficial nr. 1147 din 19 decembrie 2023, actul normativ a intrat în vigoare vineri, 22 decembrie.
Punctul gastronomic local este o unitate de valorificare a producției primare locale, situată într-o localitate rurală, unde se prepară și se servesc produse alimentare, după rețete specifice zonei, direct către consumatorul final, pentru un număr maxim de 15 persoane simultan.
Potrivit legii, localitatea rurală este reprezentată de sate reședință de comună, sate componente ale comunelor și sate aparținând municipiilor sau orașelor, iar planul local este reprezentat de unitatea administrativ-teritorială de care aparține punctul gastronomic local și/sau de locul de domiciliu al persoanei care deține punctul gastronomic local, precum și de unitățile administrativ-teritoriale limitrofe acestora.
- Ana-Maria CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 2780
Legea privind efectuarea stagiului a fost modificată!
Legea nr. 408 din 18 decembrie 2023, publicată marți în Monitorul Oficial nr. 1144 din 19 decembrie 2023, modifică și completează Legea nr. 335 din 10 decembrie 2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior.
Noul act normativ simplifică procedura de evaluare a activității desfășurate de către stagiar pentru ca această măsură să devină mai accesibilă și mai atractivă pentru angajator.
S-a constatat că în ultimii ani, numărul angajatorilor care au încheiat contracte de stagiu și au solicitat subvenția acordată de statul roman prin bugetul asigurărilor pentru șomaj a fost redus.
- Ana-Maria CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 1694
Recunoașterea automată a funcțiilor didactice din învățământul universitar obținute în străinătate
Ministerul Educației a adoptat Ordinul nr. 6.753 din 5 decembrie 2023 pentru aprobarea Metodologiei privind recunoașterea automată, de către instituțiile de învățământ superior, a funcțiilor didactice din învățământul universitar obținute în instituții de învățământ superior acreditate din străinătate.
Actul normativ a fost publicat miercuri, în Monitorul Oficial nr. 1.152 din 20 decembrie 2023, iar prevederile sale se aplică cetățenilor români, cetățenilor din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, din Confederația Elvețiană și cetățenilor din state terțe.
- Ana-Maria CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 1532
Apărarea împotriva incendiilor în spațiile și clădirile în care se organizează și funcționează servicii sociale
Joi, în Monitorul oficial nr. 1159 din 21 decembrie 2023 a fost publicat Ordinul nr. 179/2.089/20.892/2023 pentru aprobarea Dispozițiilor generale de apărare împotriva incendiilor la spații și clădiri în care se organizează și funcționează servicii sociale.
Ordinul comun al ministrului afacerilor interne, ministrului muncii și solidarității sociale și al ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, mai exact din data de 20 ianuarie 2024.
Scopul dispozițiilor generale de apărare împotriva incendiilor la spații și clădiri în care se organizează și funcționează servicii sociale este de prevenire a izbucnirii incendiilor, de asigurare a condițiilor pentru limitarea propagării și dezvoltării acestora prin măsuri tehnice și organizatorice, pentru protecția utilizatorilor, forțelor care acționează la intervenție, bunurilor și mediului împotriva efectelor incendiilor.
- Ana-Maria CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 1701
Noul formular 112 (Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate)
Ordinul nr. 1.994/880/1.181/4.594/2023 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a formularului 112 "Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate" se regăsește publicat în Monitorul Oficial nr. 1112 din 11 decembrie 2023.
Declaraţia 112 se completează de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal) la care îşi desfăşoară activitatea sau beneficiază de concediul medical şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate persoanele prevăzute la art. 136 lit. a) şi b) şi art. 153 alin. (1) lit. a) - d) din Codul fiscal, de către entităţile prevăzute la art. 147 alin. (1), (1^1), precum şi art. 153 alin. (1) lit. f) şi (f^1) din aceeaşi lege, precum şi de către orice plătitor de venituri de natură salarială sau asimilate salariilor.
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 2693
Noua lege a pensiilor a fost publicată!
Luni, în Monitorul Oficial nr. 1089 din 4 decembrie 2023 a fost publicată Legea nr. 360 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii. Actul normativ intră în vigoare la 1 septembrie 2024, cu unele excepții, care se vor aplica din 1 ianuarie 2024.
Noua lege privind sistemul public de pensii a fost promulgată la finalul lunii noiembrie de președintele statului și reprezintă o măsură asumată de Executiv prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Actul normativ reglementează pensia pentru limită de vârstă, pe cea anticipată, pe cea de invaliditate și pe cea de urmaș.
- Ana-Maria CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 3073