Noutăţi legislative
Noua lege a dialogului social a intrat în vigoare!
Duminică a intrat în vigoare noua lege a dialogului social. Publicată vineri, în Monitorul Oficial nr. 1238 din 22 decembrie 2022, Legea nr. 367 din 19 decembrie 2022 înlocuiește cadrul instituit prin bine cunoscuta Lege nr. 62 din 10 mai 2011.
Noua lege reglementează mai bine reprezentantul salariaților, readuce la nivel de reglementare contractul colectiv de muncă unic la nivel național, obligă mai mulți angajatori să demareze negocieri colective și readuce în discuție coeficienții minimi de ierarhizare pe categorii de lucrători, în funcție de standardele ocupaționale.
În materie de reprezentare, legiuitorul a ales să extindă sfera situațiilor în care se permite reprezentarea intereselor salariaților, noua lege reglementând că la angajatorul la care sunt încadrați minimum 10 angajați/lucrători și la care nu există sindicat, interesele angajaților/lucrătorilor pot fi promovate și apărate de reprezentanții lor, aleși și mandatați special în acest scop, conform legii. Subliniem astfel, o modificare importantă întrucât până acum reprezentanții salariaților puteau fi aleși doar în entități cu cel puțin 21 de salariați.
- Ana-Maria CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 2271
Legea Whistleblower a fost oficializată!
A fost stabilit cadrul general în materia protecției persoanelor care raportează încălcări ale legii, care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă, în cadrul autorităților, instituțiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum şi în cadrul persoanelor juridice de drept privat.
Astfel, în Monitorul Oficial nr. 1218 din 19 decembrie 2022 a fost publicată Legea nr. 361 din 16 decembrie 2022 privind protecția avertizorilor în interes public.
Actul normativ reglementează procedura de primire, de examinare şi soluționare a raportărilor, drepturile şi obligațiile persoanelor care efectuează raportări sau divulgă public informații privind încălcări ale legii, măsurile de protecție a acestora, obligațiile autorităților, instituțiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum şi persoanelor juridice de drept privat, drepturile persoanelor vizate, precum şi atribuțiile autorităților competente.
- Ana-Maria CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 3804
Modelul cardului de energie aprobat!
Joi, în Monitorul Oficial nr. 1243 din 22 decembrie 2022, s-a publicat Ordinul nr. 3.237 din 21 decembrie 2022 privind aprobarea modelului de card de energie și a modelului de certificat de validare a datoriei față de asociația de proprietari/locatari.
Actul normativ stabilește modelul cardurilor de energie pe care pensionarii și persoanele cu dizabilități ce au venituri mici, persoanele care primesc ajutor social și familiile care primesc alocație de susținere vor primi anul viitor un ajutor financiar de 1.400 de lei, pentru plata facturilor sau datoriilor la furnizorii de energie. Totodată, ordinul conține și modelul certificatului de validare a datoriei față de asociația de proprietari ori de locatari, act necesar pentru plata restanțelor.
Reamintim că, potrivit Ordonanței de urgență nr. 166 din 8 decembrie 2022, în 2023 se va acorda un ajutor financiar temporar persoanelor cu venituri mici, ce va putea fi folosit pentru a compensa prețul la energie, indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.
- Ana-Maria CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 1955
Bacșișul – trecut pe nota de plată și impozitat de la 1 ianuarie 2023!
Proiectul de lege, avându-l ca initiator pe ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, presupune modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Acesta a fost trimis astăzi, 19 decembrie 2022, la Președintele României, spre a fi promulgat.
În textul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicate în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, urmează a fi introdus un nou articol ce va explica termenul de bacșiș astfel : Prin bacșiș se înțelege orice sumă de bani oferită în mod voluntar de client, în plus față de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate de către operatorii economici care desfășoară activități corespunzătoare codurilor CAEN: 5610 – «Restaurante», 2 5630 – «Baruri și alte activități de servire a băuturilor». Bacșișul nu poate fi asimilat, din punctul de vedere al TVA, unei livrări de bunuri sau unei prestări de servicii.
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 2049
Completările aduse Legii privind asistența socială a persoanelor vârstnice au fost publicate în Monitorul Oficial!
Parlamentul României a emis Legea nr. 355 din 13 decembrie 2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice. Actul a fost publicat pe 14 decembrie 2022 în Monitorul Oficial nr. 1202 și își produce efectele începând cu data de 17 decembrie 2022.
Legea privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice nr. 17 din 6 martie 2000, republicată în Monitorul Oficial nr. 157 din 6 martie 2007 prevede ca persoanele vârstnice să aibă dreptul la asistenţă socială, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, în raport cu situaţia sociomedicală şi cu resursele economice de care dispun. Măsurile de asistenţă socială prevăzute de prezenta lege sunt complementare celor reglementate prin sistemul asigurărilor sociale. Persoanele vârstnice care beneficiază de asistenţă socială au dreptul şi la alte forme de protecţie socială, în condiţiile legii. Sunt considerate persoane vârstnice, în sensul prezentei legi, persoanele care au împlinit vârsta de pensionare stabilită de lege.
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 4427
Majorarea salariului minim și alte măsuri fiscal-bugetare
Vineri, în Monitorul Oficial nr. 1186 din 9 decembrie 2022, au fost publicate două acte normative importante pentru salarizarea din anul 2023. Pe de o parte, este vorba despre Hotărârea nr. 1.447 din 8 decembrie 2022 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată iar pe de altă parte prezintă interes Ordonanța de urgență nr. 168 din 8 decembrie 2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată în anul 2023 la 3.000 de lei a fost, așadar, aprobată de Guvern.
Executivul a aprobat Hotărârea nr. 1.447 din 8 decembrie 2022 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care prevede ca nivelul acestuia să fie majorat la 3.000 lei lunar, începând cu data de 1 ianuarie 2023, față de 2.550 lei în prezent.
- Ana-Maria CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 2302
- Noul model al contractului individual de muncă
- Modificări în 2023 la acordarea concediului și a indemnizației de creștere a copilului
- Noutăți privind utilizarea energiei din surse regenerabile
- Programului social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii