Noutăţi legislative
Ajutor pentru depozitarea vinului în situaţii de criză !
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a emis și publicat în Monitorul Oficial nr. 736 din 27 iulie 2021 Ordinul nr. 175 din 21 iulie 2021 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condiţiile de punere în aplicare a măsurii de ajutor pentru depozitarea vinului în situaţii de criză, eligibilă pentru finanţare în cadrul Programului naţional de sprijin în sectorul vitivinicol 2019-2023.
Normele metodologice stabilesc solicitanţii, condiţiile de eligibilitate, modelul cererii de plată şi documentele care o însoţesc, precum şi măsuri privind controlul, în vederea acordării ajutorului pentru depozitarea vinului în situaţii de criză, pe durata exerciţiului financiar 2021. Pentru a se evita acordarea de două ori a sprijinului pentru aceeaşi cantitate de vin retras de pe piaţă, beneficiarii care au primit ajutor pentru depozitarea în situaţii de criză pentru o cantitate de vin nu pot primi ajutor pentru exact aceeaşi cantitate de vin pentru distilare în situaţii de criză. Este eligibil pentru acordarea ajutorului pentru depozitarea vinului în situaţii de criză doar vinul certificat ca vin cu denumire de origine controlată, vin cu indicaţie geografică sau vin varietal. Autoritatea responsabilă cu implementarea măsurii de ajutor pentru depozitarea vinului în situaţii de criză este A.P.I.A.
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 2002
Comunicarea la distanță cu ONRC se menține pe termen lung!
Relația firmelor și a persoanelor fizice cu Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) se va realiza tot online sau prin intermediari, pe termen lung, însemnând pe toată durata stării de alertă și încă un an după terminarea acesteia.
Astfel, Legea nr. 206 din 19 iulie 2021 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2020 privind măsuri în domeniul registrului comerțului a intrat în vigoare, vineri, 23 iulie 2021.
- Ana-Maria CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 2090
S-a stabilit cadrul pentru funcționarea și utilizarea Punctului Național de Acces!
În Monitorul Oficial nr. 719 din 22 iulie 2021, a fost publicat Ordinul nr. 969 din 12 iulie 2021 pentru aprobarea Normelor metodologice de punere în aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și adoptarea unor măsuri necesare pentru înființarea punctului național de acces, conform regulamentelor delegate de completare a Directivei 2010/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 iulie 2010 privind cadrul pentru implementarea sistemelor de transport inteligente în domeniul transportului rutier și pentru interfețele cu alte moduri de transport.
- Ana-Maria CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 1791
Detalii privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământul de stat
Ministerul Educației a emis Ordinul nr. 4.050 din 29 iunie 2021 pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control şi al personalului de cercetare din învăţământul de stat, publicat în Monitorul Oficial nr. 688 din 12 iulie 2021. Actul normativ a intrat in vigoare începând cu 12 iulie 2021. Normele metodologice se aplică personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar de stat, precum şi personalului didactic şi de cercetare din învăţământul universitar de stat.
- Andreea CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 6706
Programul RO-CULTURA - Schemă de ajutor de minimis pentru sprijinirea inițiativelor culturale despre minoritatea romă
Sprijinirea inițiativelor culturale despre minoritatea romă se poate realiza acum prin intermediul unei scheme de ajutor de minimis.
Astfel, în Monitorul Oficial nr. 626 din 25 iunie 2021, s-a publicat Ordinul nr. 3.095 din 28 mai 2021 pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis pentru sprijinirea inițiativelor culturale despre minoritatea romă în cadrul Programului RO-CULTURA.
Activitățile stabilite de Ministerul Culturii ca fiind eligibile în cadrul acestei scheme de ajutor de minimis pot fi:
- Ana-Maria CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 2293
În perioada 6 – 31 decembrie vom sărbători Zilele colindului!
Președintele României a semnat miercuri, 25 iunie 2021, un decret privind promulgarea Legii pentru instituirea zilelor colindului din România.
Decretul nr. 722 din 23 iunie 2021 și Legea nr. 171 din 23 iunie 2021 au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 622 din 24 iunie 2021.
Prin legea menționată anterior, Parlamentul a stabilit instituirea zilelor colindului din România în perioada 6 – 31 decembrie.
- Ana-Maria CTCE
- Noutăţi legislative
- Accesări: 2365